Decăderea din beneficiul termenului contractual – mijloc de protecție pentru contractantul aflat în pericol de a nu-și recupera creanța

De regulă, obligațiile pe care ni le asumăm, ori pe care și le asumă cocontractanții noștri, sunt afectate de un termen de executare a acestora.

Astfel, obligația asumată stă la “adăpostul” unui termen convenit de părți pentru realizarea acesteia, motiv pentru care persoana în favoarea căreia trebuie îndeplinită obligația nu poate cere executarea acesteia anterior îndeplinirii termenului.

Spre exemplu, dacă X s-a obligat să restituie o sumă de bani către Y până la data de 01.03.2019, Y nu va putea cere restituirea sumei de bani anterior datei de 01.03.2019, întrucât obligația de restituire a împrumutului devine exigibilă doar la împlinirea termenului de restituire, respectiv 01.03.2019.

Acest “adăpost” se poate dovedi însă a fi unul fragil, întrucât debitorul poate fi decăzut din beneficiul termenului, la solicitarea creditorului, efectuată în condițiile prevăzute de art. 1.417 din Codul Civil.

Intervenirea decăderii debitorului din beneficiul termenului trebuie să fie constatată sau dispusă, după caz, de către instanța de judecată, investită cu această solicitare de către creditor.

În cazul în care instanța admite cererea creditorului Y, debitorul X nu va mai beneficia de termenul stabilit inițial pentru îndeplinirea obligației asumate, aceasta devenind exigibilă anticipat.

Așadar, decăderea din beneficiul termenului produce un efect similar celui împlinirii termenului stabilit.

Pentru a-i fi admisă cererea, creditorul trebuie să facă dovadă că debitorul se află într-unul dintre următoarele cazuri:

  • debitorul se află în stare de insolvabilitate

Starea de insolvabilitate se naște atunci când activul patrimonial al debitorului ce poate fi supus executării silite este inferior valorii totale a datoriilor exigibile (care au ajuns la scadență).

Așadar, dacă activul debitorului X este compus, spre exemplu, din bunuri având o valoare de 1.000 de lei, iar datoriile sale scadente la acel moment însumează 2.000 lei, atunci putem spune că X se află într-o stare de insolvabilitate.

Legea prevede că pentru determinarea stării de insolvabilitate, exceptând situațiile financiare și contabile care pot atesta starea de insolvabilitate, instanța investită cu soluționarea cererii creditorului Y, poate ține seama și de împrejurări precum dispariția intempestivă a debitorului, neplată unor datorii scadente și chiar demararea unor proceduri de executare silită împotriva debitorului X.

  • debitorul se află în stare de insolvență declarată în condițiile legii ;
  • debitorul, cu intenție sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapta sa garanțiile constituite în favoarea creditorului său nu constituie garanțiile promise creditorului;
  • din culpa sa, debitorul ajunge în situația de a nu mai satisface o condiție considerată esențială de creditor la data încheierii contractului; acest caracter esențial al condiției trebuie să fie prevăzut și însușit de către părți, iar acestea să fi convenit și cu privire la incidența acestei sancțiuni a decăderii.

De precizat că în situația în care raportul juridic prevede mai mulți debitori, iar decăderea din beneficiul termenului operează ori este dispusă cu privire la unul sau mai mulți dintre acești debitori, aceasta nu este opozabilă celorlalți codebitori, conform articolului 1.419 din Codul Civil.

Pe de altă parte, în ceea ce-l privește pe fideiușor (persoana care s-a obligat față de creditor să execute obligația, în cazul în care debitorul principal nu o execută), decăderea din termen a debitorului principal produce efecte față de fideiușor, potrivit dispozițiilor art. 2.301 din Codul Civil.

Posibilitatea decăderii debitorului din beneficiul termenului de plată este prevăzută și de dispozițiile Codului de procedură civilă, în cuprinsul art. 675 din C.pr.civ.

Conform acestor dispoziții, debitorul X este decăzut din termen dacă este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

  • debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizării executării silite;
  • debitorul risipește averea sa ;
  • debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobște cunoscută sau, dacă prin fapta sa, săvârșită cu intenție sau dintr-o culpă gravă, a micșorat garanțiile date creditorului său ori nu le-a dat pe cele promise sau, după caz, încuviințate ;
  • alți creditori fac executări asupra averii debitorului.

Spre deosebire de prevederile art. 1.417 din Codul Civil, dispozițiile din Codul de procedură civilă sunt aplicabile în cazul în care actul încheiat între creditor și debitor constituie titlu executoriu potrivit legii.

Pentru demararea procedurii executării silite, creanța creditorului constatată printr-un titlu executoriu trebuie să fie printre altele, exigibilă.

În cazul în care creanță nu este exigibilă, creditorul trebuie să obțină anterior, decăderea debitorului din beneficiul termenului, sens în care trebuie să dovedească că debitorul se află într-una dintre situațiile de mai sus, prevăzute de art. 675 din Codul de procedură civilă.