Despre exproprieri si despagubiri

Dreptul de proprietate este garantat prin art. 44 din Constitutie, art. 555 si urm. din Codul civil, si prin Protocolul Aditional nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, unde in art. 1 se reglementeaza faptul ca „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.”

Dreptul de proprietate privata este un dreptul real principal care confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat, atribute care pot fi exercitate in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor juridice.

In anumite imprejurari, interesul national, judetean sau local se dovedeste a fi superior celui privat, si astfel se ajunge in situatia ca bunul imobil proprietate privata sa fie trecut in proprietate publica, in mod fortat. Aceasta metoda este reprezentata de expropriere si este reglementata de Legea nr. 33/1994  privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si de Legea speciala nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local.

  • Ce este exproprierea si cand poate interveni.

Dupa cum am aratat, exproprierea este acea operatiune juridica prin care se realizeaza trecerea fortata a unui bun imobil din proprietatea privata in proprietatea publica, in vederea executarii unor lucrari de utilitate publica, cu plata unor despagubiri.

Conform art. 44 alin. (3) din Constitutie: „Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.”

Tot in acest sens sunt si dispozitiile art. 1 din Legea nr. 33/1994: „Exproprierea de imobile, in tot sau in parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despagubire, prin hotarare judecatoreasca” si cele din art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale:„(…) Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.”

Asadar, exproprierea se poate face numai pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, iar cel care urmeaza a fi expropriat trebuie sa primeasca, inainte, o despagubire echitabila, intrucat este lipsit de dreptul sau de proprietate.

Potrivit legii, calitatea de expropriator o detine statul roman pentru obiectivele de interes national, judetele pentru obiectivele de interes judetean, iar municipiile, orasele si comunele, pentru obiectivele de interes local.

De cele mai multe ori, se incearca sa se ajunga la o intelegere de transfer a proprietatii, iar numai in cazul in care expropriatorul si persoana care urmeaza a fi expropriata nu se pun de acord asupra acestei  metode de trecere a bunului respectiv in proprietate publica (ex: schimb, vanzare, donatie) intervine exproprierea formala.

Exproprierea este determinata de necesitatea realizarii unor obiective de interes public, cum ar fi caile de comunicatie (drumuri, cai ferate, etc..), mai exact construirea, modernizarea sau extinderea unui drum pentru evacuarea apelor pluviale.

  • Etapele procedurii exproprierii.

Avand in vedere ca exproprierea presupune stingerea dreptului de proprietate privata, fiind o forma de transfer a proprietatii fara acordul prealabil al titularului, etapele procedurii exproprierii sunt prevazute in mod riguros in Legea nr. 33/1994 si Legea nr. 255/2010, evitandu-se, astfel, abuzurile statale.

Aceasta procedura cuprinde trei etape: etapa declararii utilitatii publice, etapa administrativa si etapa judiciara.

  • Etapa declararii utilitatii publice

Conform art. 7 din Legea nr. 33/1994, utilitatea publica se declara de catre Guvern in cazul lucrarilor de interes national sau de catre Consiliile Judetene/Consiliul Local al Municipiului Bucuresti pentru lucrarile de interes local.  In alte cazuri, utilitatea publica se declara prin lege.

Pentru a putea fi declarata de utilitate publica lucrarea care justifica exproprierea trebuie efectuata o cercetare prealabila de catre o comisie specializata, care va analiza existenta interesul national, judetean sau local care sa confere lucrarii caracter de utilitate publica, iar lucrarea trebuie incadrata in planurile urbanistice si de amenajare a teritoriului. Aceasta etapa se finalizeaza prin adoptarea actului de declarare a utilitatii publice, care se aduce la cunostinta publicului, cu anumite exceptii.

  • Etapa administrativa

Aceasta etapa a procedurii include masurile premergatoare exproprierii, precum intocmirea propunerilor de expropriere, ce se notifica titularilor drepturilor de proprietate asupra imobilelor vizate, formularea intampinarilor impotriva propunerilor de expropriere facute de titularii drepturilor asupra imobilelor, consemnarea ofertelor de despagubire. In ipoteza neformularii intampinarilor se incheie etapa administrativa, iar in cazul formularii, aceasta se va solutiona de o comisie potrivit procedurii instituite prin lege.

  • Etapa judiciara

Etapa judiciara a procedurii exproprierii presupune verificarea de catre instanta a intrunirii conditiilor cerute de lege pentru expropriere si stabilirea despagubirilor, fara a putea intra in probleme de fond precum necesitatea/oportunitatea luarii masurii exproprierii.

Legea precizeaza ca solutionarea cererilor de expropriere este de competenta tribunalului judetean sau a Tribunalului Municipiului Bucuresti in raza caruia este situat imobilul propus pentru expropriere si se face cu participarea obligatorie a procurorului.

Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunta cu privire la expropriere, in cazul in care nu s-a facut intampinare impotriva propunerii de expropriere sau daca aceasta cale de atac a fost respinsa in conditiile legii.

In ipoteza in care partile se invoiesc atat in ceea ce priveste exproprierea, cat si despagubirile, instanta va lua act de invoiala si va pronunta o hotarare definitiva. Daca invoiala este partiala numai cu privire la expropriere, instanta va lua act de invoiala si va stabili despagubirea.

Mentionam faptul ca despagubirea acordata de catre instanta nu va putea fi mai mica decat cea oferita de expropriator si nici mai mare decat cea solicitata de expropriat.

Fata de dreptul comun cand actiunea are ca obiect solicitarea unor despagubiri si este necesara efectuarea unei expertize, in cazul cererilor in materie de expropriere pentru stabilirea despagubirilor, instanta va constitui o comisie de experti compusa dintr-un expert numit de instanta, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Important de notat este ca aceasta despagubire se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite, iar la calcularea cuantumului despagubirilor se va  tine seama de valoarea de circulatie a imobilului (pretul de vanzare) la data intocmirii raportului de expertiza si de prejudiciul cauzat proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, pe baza dovezile prezentate de acestia.

In ceea ce priveste transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii in patrimoniul expropriatorului precizam ca acesta se produce indata ce obligatiile impuse acestuia prin hotarare judecatoreasca au fost indeplinite.

  • Conceptul exproprierii de fapt

In practica, cele mai multe probleme apar, de exemplu, atunci cand, cu ocazia unor lucrari de modernizare/construire a drumurilor se ajunge la extinderea in fapt a acestor lucrari de realizare a obiectivelor de interes public pe terenul vecin aflat in proprietate privata al unei persoane.

Prin aceasta operatiune a autoritatilor publice se ajunge practic la ocuparea unei suprafete de teren proprietate privata de drumul public, incorporandu-se, astfel, acea portiune de teren in caile publice de comunicatie. Aceste situatii au generat si inca, genereaza foarte multe litigii pe rolul instantelor judecatoresti, intrucat conduc la privarea dreptului de proprietate, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin jurisprudenta sa, inclusiv in hotararea Burghelea c. Romania, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a adus in discutie notiunea de “expropriere de fapt”.

Aceasta „expropriere de fapt” reprezinta o creatie a instantei de contencios european si desemneaza tocmai acea situatie in care o persoana, care este proprietar al unui bun din punct de vedere juridic, pierde toate atributele dreptului de proprietate in favoarea statului, fara ca aceasta privare sa faca obiect al unui act juridic, fiind o forma a privarii de proprietate interzisa prin lege.

Persoanele aflate intr-o asemenea situatie, pot introduce o actiune in instanta prin care sa solicite statului roman, municipiului, orasului sau comunelor, dupa caz, plata unor despagubiri ca urmare a privarii dreptului lor de proprietate.

In aceste actiuni, in practica, s-a pus problema temeiului de drept al actiunii si al procedurii in sine, respectiv daca temeiul este raspunderea civila delictuala sau exproprierea, iar in cazul celei din urma, daca procedura ce trebuie urmata este sau nu cea prevazuta in Legea nr. 33/1990 care reglementeaza exproprierea formala. 

Cu toate ca in prezent practica judiciara nu este constanta, existand si instante care califica acest tip de actiune ca fiind o simpla raspundere civila delictuala, imbratisam opinia ca aceasta actiune intra in sfera si materia exproprierii cu toate consecintele ce decurg de aici, respectiv procedura urmata este cea cu prezenta procurorului si cuantumul despagubirilor va fi stabilit de o comisie de 3 experti.

Ratiunea ar fi ca absenta unor acte formale de expropriere pentru acordarea de despagubiri pentru pierderea tuturor atributelor dreptului de proprietate (folosinta, posesia, dispozitia) nu poate repartiza o astfel de actiune pe taramul raspunderii civile delictuale, intrucat efectele exproprierii de fapt sunt in realitate identice cu cele ale unei exproprieri formale.

Prin urmare, o privare in fapt de proprietate nu este diferita de o expropriere formala pentru cauza de utilitate publica, astfel incat in privinta modului de valorificare a pretentiilor, intre persoanele expropriate, in functie de derularea ori nederularea procedurii administrative de expropriere, nu se poate face nicio diferentiere de tratament juridic.

In aceste actiuni avand ca obiect despagubiri pentru expropriere de fapt, instanta va verifica intrunirea conditiilor juridice in stabilirea despagubirii pentru exproprierea de fapt, conturate de CEDO in jurisprudenta sa, precum: existenta unui bun al reclamantului in sensul Conventiei Europene, existenta ingerintei in dreptul de proprietate al reclamantului, prin administrarea inclusiv a unei expertize tehnice in specialitatea topografie, existenta unei utilitati publice ce afecteaza terenul.

In masura in care se stabileste existenta unei ingerinte, urmeaza a se analiza daca aceasta respecta cerintele prevazute de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, respectiv: daca este prevazuta de lege, daca urmareste un scop legitim si daca respecta un just raport de proportionalitate intre interesele private ale reclamantei si cele de interes general.

Asadar, in conditiile in care reclamantul (persoana expropriata in fapt) este lipsit de proprietatea asupra bunului sau, fara o justa si prealabila despagubire, este evident ca ingerinta asupra dreptului sau, desi justificata de respectarea unui interes general, nu poate fi considerata ca respecta cerintele prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie, deoarece nu exista un just raport de proportionalitate intre interesele private ale reclamantului si cele generale, urmand ca instantele ca admita astfel de actiuni si sa acorde despagubirile aferente.

(Avocat Beatrice Stoica)