Ionescu si Sava Summer Academy – mai mult decat o scoala de vara

Scoala de viata Ionescu Sava 

Mai sunt doua luni pana la inceputul anului al IV-lea, iar eu nu am facut nimic pe langa facultate. Ideea de a deveni procuror m-a ghidat de la inceput, gasind prin aceasta o modalitate de a ma plafona, de a cadea in marele pacat al nepasarii. Lipsa de interes pentru orice alta activitate ma dezgusta. Sunt profund dezamagit de mine: trei ani de facultate… Atat pot spune ca am facut in ultimii trei ani. Ideea INM-ului m-a ajutat enorm sa nu fac nimic: de ce sa fac practica? Oricum dau la INM si acolo nu iti trebuie practica, nu se intra pe CV. De ce sa invat franceza? La INM nu trebuie. Concursuri? Pai ajunge ala de admitere. Eu doar dau examenul si gata, viata mea s-a aranjat. Nimic prea complicat, totul planuit atat de simplu si aparent sigur… ca doar de, nu sunt prost, asta o stiu. Sunt doar lenes, nepasator, lipsit de ambitie, de dorinta de a cunoaste, de a deveni cineva, de a realiza ceva, de a demonstra ceva, de a fi mandru.

Apoi a venit Scoala de Vara. Am plecat sambata, pe la ora 15; „prietenii” faceau gratar atunci si eram cam trist ca eu plec la nu stiu ce aiureala in loc sa merg ca tot omu` la gratar, sa beau o bere sa mananc un mic. Atat de idiot ajunsesem; „spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti” – nimic mai adevarat! Anturajul, grupul de persoane care te inconjoara, prietenii te pot schimba. De fapt, eu dupa ei ma ghidez. Daca in jurul meu nu sunt persoane care sa ma stimuleze, sa ma uimeasca prin ceea ce au realizat sau prin ceea ce fac, sa citeasca mult, sa invete mult, exemple mai pe scurt, ma plafonez. Uit ceea ce vreau; de fapt niciodata nu am stiut ce vreau. Nu am avut dorinta sa descopar, sau daca mi-am dorit asta candva, m-am oprit in drum sau m-am intors in primul giratoriu. Gresesc, in clasa a X-a am vrut sa fiu pilot, cu adevarat; dar din motive ce nu tin de mine, nu se poate.

Asa se face ca am ajuns la munte. Inconjurat de colegi de facultate, care credeau ca sunt din Cluj, lucru care pe moment m-a amuzat, iar spre finalul experientei m-a intristat: sunt un nimeni, nici colegii din facultate nu ma cunosc. De ce? Pentru ca nu am facut nimic prin care sa ma remarc, absolut nimic? De ce? Poate pentru ca nu am am prieteni care sa se faca remarcati si pe care sa ii urmez drept exemplu, si pentru ca eu singur nu pot fi un exemplu. Nu sunt atat de puternic, sau poate nu vreau sa fiu.

Prima zi, putin suprins: imi place; oameni de treaba. Ulterior am realizat ca aceaste 5 zile au fost cea mai scurta perioada in care am cunosc atatia oameni de calitate, atatea modele de urmat. Vreau sa fiu ca ei, vrea sa nu mai ma intorc niciodata inapoi. Vreau sa cred ca ma pot schimba, ca mai e timp, ca nu e prea tarziu. Vreau sa vad schimbarea, sa o traiesc. Vreau sa fac ceva cu viata mea.

Nu trebuie sa ma plafonez, asta am invatat-o de la doamna Otilia Sava. Este un exemplu de urmat; m-a uimit. Ziua, la discurs aproape ca mi-au dat lacrimile, iar seara, la bancuri chiar mi-au dat lacrimile.Ulterior a urmat o discutie cu dumneaei si mi-a dat multe sfaturi: nu mai sta, incepe de azi sa citesti, sa inveti, sa descoperi. Poti face tot ce vrei, daca muncesti suficient. Mi-a dat speranta, mi-a intins o mana de ajutor, mi-a zis ca pot. Daca vreau, pot! Si momentan stiu ca pot si vreau, si nu imi doresc sa uit asta vreodata.

Apoi am fost uimit de cat de sociabili sunt toti, cat de deschisi, de prietenosi sunt cei de la Ionescu Sava. Radu m-a impresionat, un super om; putin dur la discursul de inceput, dar pe parcurs a devenit, in ochii mei, un prieten. La fel ca si toti ceilalti. Dar vai, am vazut ca avocatii nu sunt stresati, nu sunt frustrati, nu sunt niste bolnavi cronici de oboseala. Nu, sunt niste persoane foarte faine. Si pot sa fiu ca ei!

Procuror versus avocat: simplu – primul sta degeaba si ia bani, al doilea e un sclav. Serios? Atat de prost sunt? Nu, refuz sa cred ca gandeam asa.

Dar, e bine ca dupa acesta experienta am realizat ca nu e asa. Poate fi invers, poate fi oricum. Depinde de tine, cred. Acum desigur ca sunt avocati care muncesc 12 ore, 7 zile pe saptamana si procurori care stau degeaba, dar asta nu e regula. Si pe langa asta, am uitat un aspect foarte important: satisfactia profesionala, mandria. Procurorul care sta degeaba versus avocat care munceste si are succes, cazuri castigate, clienti multumiti si bani, desigur. Domnul judecator mi-a zis ca munceste mult, si ca ar vrea sa fie candva avocat. Apropo, un om extraordinar; ii place sa vorbeasca mult, dar dumnealui are ceva de zis si de-aia vorbeste atat, pentru ca stie. Iar domnul procuror a zis ca stai ba, ca nu e chiar asa: stai la birou, pui militianu` la treaba si iei banu`. Nici macar in filme nu se intampla asta.

Apoi au mai fost domnul Neagu, domnul George Ionescu, doamna Patricia Vasii. Oameni care m-au impresionat si m-au facut sa reflectez putin mai mult asupra viitorului meu. Oare chiar vreau sa fiu un procuror care sta degeaba? Trecand peste faptul ca e greu sa ajungi acolo, ca locuri la INM sunt putine samd. Daca as putea alege acum, pur si simplu avand ambele optiuni, trebuind doar sa aleg, as alege procuror la Cucuietii din Deal? Frecatul mentei devenind astfel principala mea preocupare; oare chiar atat de mult imi place menta? De fapt, nu prea…

Tot ce trebuie sa fac este sa vreau. Sa incep de acum sa muncesc, sa invat, sa citesc, sa ma dezolt personal, sa fac putina practica… chiar daca e anul IV, timp se va gasi daca se va dori, sunt convins de asta. La fel cum inainte eram convins de ideea cu INM. Sper doar ca aceasta idee, de fapt acest set de idei, de reguli, de principii sa nu dispara niciodata. Vreau sa ma ghideze, daca nu pentru tot restul vietii, macar pentru o perioada suficient de mare incat sa am satisfactia ca am facut ceva.

Si nu trebuie sa uit de colegi. De studentii pe care i-am cunoscut, si pe care sper sa ii cunosc mai mult sau cel putin sa pastram legatura. Niste persoane minunate, super de treaba, foarte destepti, amuzanti, sociabili. Persoane despre care pana acum credeam ca sunt tocilari; serios? Lenesul de mine avea prejudecati, stie el… De fapt, nu stiam nimic. Nici acum nu stiu mare lucru, dar cel putin am vazut unde se afla lumina. Acum trebuie doar sa o urmaresc si sa nu o pierd niciodata.

Revenind la ceilalti studenti. Sigur vor avea succes, sigur vor ajunge „mari”. De ce? Pentru ca merita! Pentru ca muncesc. Pentru ca pot, si ei stiu asta. Si mai mult, profita de acest lucru. Degeaba stii ca poti daca nu vrei, sau nu iti pasa. Le multumesc din suflet pentru aceasta experienta. De fapt multumesc tuturor celor care au fost acolo – persoane minunate.

Si, partea pentru care am scris asta: Eu, Ilie Gorgota, nu voi mai sta degeaba, nu voi mai astepta sa treaca timpul, ca el trece si fara sa il astept eu. Voi incepe in schimb sa invat, sa citesc, sa descopar, sa fac practica, sa particip la concursuri. Stiu ca urmeaza anul IV, si ca va fi foarte greu. Nu vreau sa fac practica tot anul si sa particip la 10 concursuri… nu. O luna de practica si un concurs mic, si va insemna ceva. Va insemna ca s-a produs o schimbare. Ca functioneaza: prostul revine la realitate. Voi da si la INM, si la Barou. Momentan merg pe ambele. Inca nu vreau doar Barou, mai e pana acolo.

Ideea e ca timp mai este; greul acum incepe. Schimbarea a venit tarziu, dar oarecum la timp. Vreau sa cred ca ma voi schimba, de fapt trebuie sa cred asta. Mai mult decat atat trebuie sa vad, sa traiesc, sa fiu schimbarea. Voi incerca de altfel sa tin legatura cu studentii minunati pe care i-am intalnit. De fapt, voi tine legatura. Trebuie sa trec la lucruri sigure: ma voi schimba! Nu doar trebuie, vreau, deci chiar ma voi schimba.

Un proverb african zice: „If there`s no enemy within, the enemy outside can do us no harm.” Deci, asta e: de acum nu voi mai astepta. Ce sa astept de fapt? Voi actiona, voi face, voi realiza!

Poate ca pare o mare minciuna ce am scris aici. Cum sa te schimbe 5 zile? Serios? Pe cine incerci tu sa impresionezi? Sincer, pe mine! E prima mea experienta ce acest fel. Eu nu am facut practica, nu prea am participat la nimic legat de facultate, inafara de cursuri; de-asta sunt asa uimit.

Inchei prin a multumi din nou tuturor participantilor, in cel mai larg sens posibil. Si ma bucur ca nu am plecat iar in State cu work and travel, pentru ca am avut parte de o super experienta aici. Ceva ce m-a schimbat, cu adevarat. Si ei ar trebui sa fie mandri: au schimbat cel putin un om, in bine!

Ilie Gorgota, Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti