Poate fi invocată forța majoră în baza O.U.G. 29/2020 în contractele în care părțile au exclus efectele forței majore?

Av. Alina Nica, Partener

Este cert: prin art. X din Ordonanța de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal bugetare (în vigoare din 21.03.2020), a fost instituită o nouă condiție ce afectează dreptul de a invoca forța majoră, după cum urmează:

“Art. X

  1. Pe durata stării de urgenţă, întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi care deţin certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare.
  2. Prin derogare de la alte dispoziţii legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii prevăzute la alin. (1), poate fi invocată forţa majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părţi prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condiţiilor excepţionale generate de starea de urgenţă.”

Așa cum rezultă din cele de mai sus, certificatele de urgență sunt emise IMM-urilor care se află în situația prevăzută de lege și doresc să beneficieze de amânare la plată pentru serviciile de utilități și pentru chiria aferentă imobilului cu destinație de sediu social/sediu secundar.

În mod distinct, prevederile referitoare la forța majoră, prevăzute la alin. (2), instituie reguli referitoare la invocarea forței majore împotriva IMM-urilor, nefiind reglementat, așadar, mecanismul de invocare a forței majore împotriva altui tip de contribuabili (contribuabilii mari).

Sintagma utilizată de legiuitor – “poate fi invocată forța majoră” – comportă probleme de interpretare, nefiind cert dacă prin această reglementare se intenționează să se confere entităților vizate de lege un drept de invocare a forței majore, indiferent de conținutul clauzelor contractuale  sau se urmărește condiționarea exercitării dreptului de invocare a forței majore prevăzut în contract (dacă el există), de inițierea și parcurgerea unei proceduri suplimentare, respectiv a unei “proceduri prealabile” prin care se incearcă depășirea dificultăților în executare prin efortul comun al părților, respectiv prin renegocierea contractului.

Pentru a înțelege corect conținutul acestei reglementări, considerăm necesară efectuarea unei analize a scopului actului normativ (aplicând metoda interpretării teleologice), relevanță prezentând în special următoarele mențiuni din preambulul actului:

În circumstanţele excepţionale create de focarul COVID-19, întreprinderile de toate tipurile se pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate. De asemenea, întreprinderile solvabile sau mai puţin solvabile se pot confrunta cu o lipsă bruscă sau chiar indisponibilitate de lichiditate. Acest lucru este valabil, în special, pentru IMM-uri, ceea ce pe termen scurt şi mediu poate afecta grav situaţia economică a multor întreprinderi sănătoase şi situaţia angajaţilor acestora, cu posibile consecinţe chiar şi pe termen lung, periclitând supravieţuirea acestora.

“luând în considerare cele menţionate anterior, se impune o acţiune decisivă şi cu un impact ridicat pentru asigurarea lichidităţii IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele COVID-19”;

avand în atenţie necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri şi sistemul economic şi prin care să se injecteze în economie nu doar bani, ci şi încredere şi spirit mobilizator, loialitate contractuală şi disponibilitate de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările şi dificultăţile severe pe care întreaga naţiune le traversează”;

în contextul în care prin măsurile impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor unele dintre categoriile afectate vor fi întreprinderile mici şi mijlocii – persoane fizice întreprinzători şi societăţi de dimensiuni reduse, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei româneşti, ci şi a pieţei unice europene”;

“în condiţiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin suplimentar (…), în special în privinţa serviciilor esenţiale care le condiţionează continuarea activităţii”;

“întrucât protecţia cea mai bună pentru întregul sistem economic este, totuşi, continuarea producţiei şi a consumului în noile condiţii determinate de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, fiind absolut necesar ca, în acest context modificat substanţial şi sever, măsurile excepţionale pentru situaţiile, fireşti în contextul dat, în care obligaţiile contractuale nu mai pot fi executate să vizeze nu abandonarea raporturilor contractuale, ci renegocierea şi adaptarea la aceste condiţii vitrege”;

Așadar, scopul declarat al actului normativ este acordarea unei protecții sporite IMM-urilor, categorie de întreprindere considerată mai vulnerabilă.

Această protecție urmează a fi acordată IMM-urilor de acest act normativ, prin adoptarea unor măsuri care să încurajeze adaptarea și continuarea raporturilor contractuale în care sunt implicate IMM-urile, astfel încât acestea să beneficieze în continuare de serviciile necesare pentru continuarea activității.

Rezultă așadar, că prevederile art. X alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 29/2020 au ca scop instituirea unor măsuri de protecție a IMM-urilor, suplimentare celor deja existente, acestea din urmă incluzând clauzele pe care IMM-urile însele le-au negociat la semnarea contractelor.

Prin urmare, în opinia noastră, prevederile menționate nu pot fi interpretate decât în sensul în care impun entităților aflate la rândul lor în dificultate (cu sau fără certificat de urgență), ca înainte de a invoca forța majoră potrivit contractului, împotriva IMM-urilor, să realizeze o procedură prealabilă, suplimentară celei prevăzute contractual, prin care să încerce în mod real să renegocieze contractul, astfel încât în urma adaptării acestuia, prin comun acord, contractul să poată fi continuat.

Însă, considerăm că prin prevederile art. X alin. (2) din OUG nr. 29/2020 nu se intervine în niciun alt mod asupra clauzelor contractuale, astfel că nu se intervine nici asupra acelor clauze prin care a fost înlăturat, încă de la semnare, caracterul de cauză exoneratoare de răspundere al forței majore.

Prin urmare, textul normativ nu conferă, în sine, un drept de invocare a forței majore.

În realitate, reglementarea restrânge dreptul de invocare a forței majore împotriva IMM-urilor, făcând exercitarea acestuia mai dificilă chiar și atunci când el este prevăzut, direct sau prin efectul legii, în contract.

În ceea ce prevede aplicabilitatea art. X alin. (2) din O.U.G. nr. 29/2020, considerăm că acesta nu este aplicabil ratione temporis notificărilor prin care a fost invocată forța majoră înainte de data de 21.03.2020 (data intrării în vigoare), în acele cazuri nefiind incidentă obligația de inițiere a unei renegocieri a contractului instituită prin acest text.