Răspunderea administrativă a funcționarilor publici conform noului Cod Administrativ

În lumina noilor reglementări, cu precădere intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, au fost abrogate o serie de acte normative. Printre acestea, menționăm dispozițiile Statutului funcționarilor publici privind sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici.

Se aplică deci, în prezent, art. 490 din OG 57/2019, potrivit căruia încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condițiile legii și ale Codului Administrativ.

Pentru o definire cuprinzătoare a instituției, legiuitorul a descris principiile care stau la baza răspunderii administrative.

  1. Principiul legalității răspunderii

Des întâlnit în legislația națională, reprezentând un “ghid” pentru multe instituții de drept, principiul legalității conturează limitele, cazurile și condițiile în care poate opera răspunderea administrativă. Totodată, menționăm că activarea răspunderii intră în sarcina autorităților investite în acest scop, conform unei anumite proceduri desfășurate de acestea.

  • Principiul justeței sau proporționalității răspunderii

Corecta individualizare a faptei ilicite săvârșite reprezintă un element cheie în vederea corelării sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei, cu forma de vinovăție și cu întinderea pabugei, în cazul în care se produce o astfel de pagubă.

  • Principiul celerității

Pentru a preveni riscul intervenirii precriptiei, este necesar că momentul aplicării sancțiunii să fie cât mai aproape de cel al manifestării faptei ilicite, fără a exista amânări sau tergiversări inutile. În acest sens se asigura sporirea efectului preventiv precum și maximizarea rezonanței sociale a sancțiunii aplicate.

Când discutăm despre răspunderea administrativă, avem în vedere că această se împarte în trei categorii: răspunderea administrativ-disciplinară, răspunderea administrativ-patrimonială și răspunderea administrativ-contravențională.  

  1. Răspunderea administrativ-disciplinară

Săvârșirea unei abateri disciplinare, în sensul încălcării de către demnitari, funcționari publici și asimilați ai acestora a îndatoririlor de serviciu și a normelor de conduită obligatorie, reprezintă premisa răspunderii administrativ-disciplinare.

În acest sens, legiuitorul a definit abaterea disciplinară la art. 569 din OG 57/2019 ca reprezentând fapta săvârșită cu vinovăție de către demnitari, funcționarii publici și asimilați ai acestora care constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se încalcă obligațiile ce le revin din raportul de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau în legătură cu acesta și care le afectează statutul socioprofesional și moral.

Vom menționa că subiectul activ al răspunderi administrativ-disciplinare este autoritatea administrației publice sau orice entitate asimilată acesteia față de care se răsfrâng consecințele unei abateri disciplinare și în a cărei competență intră tragerea la răspundere a făptuitorului. Pe de altă parte, subiectul pasiv al răspunderii este persoana care a săvârșit abaterea disciplinară.

Potrivit prevederilor art. 492 alin. (2) sunt enunțate faptele ce pot constitui abateri disciplinare, iar conform alin. (3) al aceluiași articol sunt prevăzute sancțiunile ce pot fi aplicate de către comisia de disciplină în cazul în care se constată îndeplinirea condițiilor privind atragerea răspunderii administrativ-disciplinare.

Un aspect important prevăzut de lege este faptul că în caz de concurs de abateri disciplinare, se aplică sancțiunea aferentă abaterii disciplinare celei mai grave.

De asemenea, este esențial de precizat că sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data sesizării comisie de disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare. Excepție de la această regulă face încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități dacă funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.

În vederea operării răspunderii administrativ-disciplinare în sensul analizării condițiilor cerute de lege pentru individualizarea faptei și constatarea abaterii disciplinare, legiuitorul prevede, potrivit art. 494 alin. (9) că modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Astfel, Hotărârea de Guvern nr. 1344/2007 definește comisiile de disciplină ca fiind structuri deliberative, fără personalitate juridică, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin, care au competență de a analiza faptele funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare și de a propune modul de soluționare, prin individualizarea sancțiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării, după caz.

În componența unei comisii de disciplină legea impune să existe 3 membri titulari, funcționari publici definitivi numiți în funcția publică pe perioadă determinată. În acest sens, doi membri vor fi desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice, iar al treilea membru va fi desemnat, după caz, de organizația sau organizațiile sindicale reprezentative ori de majoritatea funcționarilor publici din cadrul autorității sau instituției publice pentru care este organizată comisia de disciplină.

De reținut este faptul că, în vederea efectuării cercetării administrativ-disciplinare, legea prevede obligativitatea audierii persoanei care se presupune că a săvârșit fapta și consemnarea în scris a audierii, sub sancțiunea nulității relative. Procesele-verbale de audiere se semnează pe fiecare pagină de toate persoanele prezente la audieri.

În urma dezbaterii, comisia de disciplină legal constituită poate propune fie aplicarea unei sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute la art. 492 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, fie clasarea sesizării atunci când nu se confirmă săvârșirea unei abateri disciplinare.

Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare. În actul administrativ de sancționare se va menționa termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.

Un aspect important privește faptul că, sub sancțiunea nultitatii absolute a actului administrativ de sancționare, acesta din urmă trebuie să cuprindă în anexă raportul comisiei de disciplină.

În vederea verificării situației disciplinare a unui funcționar public, art. 496 din OUG nr. 57/2019 prevede că funcționarul public, conducătorul autorității sau instituției publice în care funcționarul public își desfășoară activitatea, conducătorul autorității sau instituției publice în cadrul căreia se află funcția publică din categoria înalților funcționari publici vacantă sau funcția de conducere vacantă, președintele comisie de disciplină precum și alte persoane prevăzute de lege pot solicita eliberarea cazierului administrativ. Astfel, cazierul administrativ reprezintă un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.

  • Răspunderea administrativ-patrimonială

OUG 57/2019 privind Codul Administrativ reglementează în Partea a VII-a răspunderea în solidar pentru prejudicii cauzate prin acte administrative și pentru prejudicii cauzate în legătură cu punerea în valoare a bunurilor și a serviciilor publice.

Astfel, autoritățile și instituțiile publice răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru pagubele materiale sau morale cauzate prin acte administrative, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere sau prin nesoluționarea în termen a acesteia.

Art. 575 din ordonanță menționată, precizează că în cazul în care vor fi solicitate despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, funcționarul public va răspunde patrimonial solidar cu autoritatea sau instituția publică, dacă se dovedește vinovăția acestuia și dacă nu a respectat prevederile legale specifice atribuțiilor stabilite prin fișa postului sau prin lege.

Mai mult, legea prevede condițiile angajării răspunderii administrativ-patrimoniale. În acest sens este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

  • actul administrativ să fie ilegal, adică să fie emis cu încălcarea dispozițiilor legale;
  • actul administrativ ilegal să cauzeze prejudicii materiale sau morale;
  • să existe un raport de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciul cauzat;
  • să existe culpa autorității publice și/sau a funcționarului public.

Delegarea atribuțiilor în cadrul instituțiilor și autorităților publice se realizează prin intermediul unui act de delegare care trebuie să prevadă limitele acestuia. În măsură în care personalul insituțiilor sau autorităților publice cauzează prejudicii în legătură cu exercitarea atribuțiilor delegate, intervine răspunderea patrimonială a respectivei persoane.

  • Răspunderea administrativ-contravențională

În vederea definirii răspunderii administrativ-contravenționale a funcționarului public, legiuitorul a menționat că aceasta operează în cazul în care persoana săvârșește o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu. 

Astfel, nu e suficient ca funcționarul public să fi săvârșit o faptă care să constituie potrivit legislației aplicabile o contravenție, ci acesta trebuie să se afle în timpul exercitării atribuțiilor sale, iar fapta să fie în legătură cu sarcinile de serviciu desfășurate.

În ceea ce privește activitatea funcționarului public, în doctrină a fost conturată distincția dintre responsabilitate și răspundere. În acest sens, în privința funcționarului public nu este posibil să vorbim despre răspundere fără să implicăm relația ei cu responsabilitatea, noțiuni care nu se confundă.

Astfel, „responsabilitatea precede răspunderea și o poate elimina dacă subiectul de drept este consecvent în atitudinea sa de a respecta valorile instituite de cetate, de a se supune lor, de a le transforma în propriile valori. Fiecare subiect de drept trebuie să manifeste responsabilitate, însă, la funcționarul public, acest lucru presupune aspecte deosebite. Funcționarul public trebuie să fie fundamental responsabil în îndeplinirea atribuțiilor sale. El trebuie să urmărească să primeze în comportamentul lui responsabilitatea. Pentru el nu există o valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o convingere reieșită din înțelegerea rațională a fenomenelor, a sarcinilor sale profesionale.” (A. Iorgovan).

(Avocat Diana Moldoveanu)